AFAN acuză:** „Timișoara a câștigat multe procese cu ajutorul LPF”

AFAN acuză:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN)
susține, într-un comunicat remis, miercuri, agenției MEDIAFAX, că
FC Timișoara a câștigat mai multe procese, „în aparență
imposibile”, cu ajutorul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

„Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din
România (AFAN) a constatat, de mulți ani de zile de când tot
reprezintă jucători în fața instanțelor fotbalistice din România,
că există cluburi de fotbal extrem de norocoase, care reușesc să
câștige procese în aparență imposibile. De circa trei ani de zile
FC Timișoara este unul dintre cluburile care au parte de sentințe
favorabile aproape la fiecare proces, nașul Dragomir părând că-i
aduce mereu noroc finului Chivorchian”,
se arată în
comunicatul citat.

AFAN a enumerat, în comunicatul remis, mai multe situații în
care FC Timișoara a avut câștig de cauză, acestea fiind, pe lângă
cel mai recent în care au fost implicați jucătorii Dacian Varga și
Tiberiu Bălan, spețele dintre Srhoj-Abiodun vs. FC Național (caz
pierdut în cele din urmă de FC Timișoara la TAS în 2007),
autopropunerea președintelui LPF, Dumitru Dragomir, de a reprezenta
gruparea bănățeană la TAS în privința palmaresului, care a fost, în
cele din urmă, respinsă de Comitetul Executiv al FRF sau
suspendarea portarului Marius Popa, care refuza să își prelungească
înțelegerea cu FC Timișoara.

Potrivit comunicatului citat, oficialul timișorean Gheorghe
Chivorchian a fost, în februarie 2009, singurul membru al
Comitetului Executiv al federației care a cerut trecerea comisiilor
de la FRF la LPF, în scopul de a obține o sentință favorabilă
într-un litigiu cu jucătorul Ionel Ganea: „Coincidență sau
nu, în februarie 2009, la un Comitet Executiv al FRF desfășurat
înainte de începerea returului la care au participat reprezentanții
tuturor cluburilor din Liga 1, un singur reprezentant al unui club
a cerut imperativ trecerea comisiilor în subordinea Ligii. Acesta
era domnul Chivorchian, venit la ședință împreună cu unul dintre
avocații clubului. Ședința Comitetului Executiv al FRF fusese
convocată pentru a se analiza problemele cu care se confruntă
cluburile, aspecte ce țineau de viitorul acestora, însă domnul
Chivorchian avea o cu totul altă agendă: comisiile. La vremea aceea
FC Timișoara era în procese cu jucătorul Ganea, iar probele anunțau
fără echivoc o sentință defavorabilă clubului. Domnul Chivorchian
era extrem de interesat de binele clubului FC Timișoara, în noua sa
calitate de oficial al acestui club.”

În cele din urmă, gruparea bănățeană a pierdut litigiul cu
Ganea, și acesta poate „intra în istoria fotbalului ca ultimul caz
pierdut de FC Timișoara pe toate liniile, inclusiv la TAS, de pe
vremea când comisiile erau în subordinea FRF și aveau structură
paritară”.

AFAN mai susține că președintele Comisiei de Recurs a LPF,
Daniel Florea, este omul lui Dragomir, iar șeful LPF l-a
„recuperat” în momentul în care comisiile au revenit la ligă.
„În noua ediție de campionat, în iunie 2009, Dragomir a
reușit să obțină trecerea comisiilor de la FRF la Ligă, în baza
unui protocol cu FRF, în urma deciziei adunării generale a acestui
for. Comisia pentru Soluționarea Litigiilor și Comisia de Recurs
sunt acum în ograda Ligii Profesioniste de Fotbal, iar Daniel
Florea a fost recuperat de Dumitru Dragomir după ce a fost dat
afară de CEX FRF și a fost pus președinte al Comisiei de Recurs!
Pentru reamintire: domnul Florea a fost dat afară de Comitetul
Executiv al FRF pentru încălcarea flagrantă a regulamentului în
cazul valiza, speță care ne-a dovedit, încă o dată, că acesta are
«coincidețe» cu Dumitru Dragomir, «coincidențe» atât de profunde,
încât i-a pus la dispoziție (prin fax, din vacanță!) șefului Ligii
raportul pe care ar fi trebuit să îl prezinte comisiei de anchetă.
Din comisia de anchetă instituită de CEX FRF nu făcea parte și
domnul Dragomir! Întrebat de ce a ajuns acel raport în posesia
domniei sale, Dragomir a răspuns că…din greșeală.”
, se mai
arată în comunicatul citat.

AFAN îl acuză pe Dumitru Dragomir că refuză să respecte
circulara FIFA numărul 1.010. „De la momentul iunie 2009 și
până în prezent Liga a refuzat și refuză să respecte circulara 1010
a FIFA (din 20 decembrie 2005) conform căreia în Comisia pentru
Soluționarea Litigiilor și în Comisia de Recurs trebuie să fie
membri atât reprezentanți ai cluburilor, cât și ai jucătorilor.
Principiul parității este încălcat intenționat de LPF, iar
consecința directă a nerespectării circularei 1010 este controlul
total al câtorva indivizi din LPF asupra celor două comisii (din
cele trei pe care le are Liga)”
, menționează sursa
citată.

Asociația condusă de Dumitru Costin îi suspectează pe angajații
LPF de rea-credință în cazul jucătorilor Varga și Bălan:
„În cel de-al doilea caz menționat, unii dintre
reprezentanții LPF pot fi suspectați de rea-credință. Într-o
singură zi, au reușit performanța de a da drept de joc celor doi,
de a retrage acest drept de joc și de a nu informa la timp clubul
Rapid. Culmea este că cei care au semnat documentele de
drept/revocare a dreptului de joc s-au ocupat și de supervizarea
jocului și au participat și la ședința tehnică. Deși aveau toate
ocaziile necesare să informeze clubul, aceștia au preferat să
treacă situația sub tăcere”.

Comisia de Disciplină a LPF a decis, vineri, ca echipa Rapid să
piardă, cu scorul de 0-3, meciul cu FC Timișoara, din etapa a XX-a
a Ligii I, considerând că jucătorii rapidiști Dacian Varga și
Tiberiu Bălan nu aveau drept de joc în partida disputată pe 5
martie și încheiată cu victoria rapidiștilor cu scorul de 1-0.

FC Timișoara a contestat, la 8 martie, la Comisia de Disciplină
a LPF, dreptul de joc la Rapid al fotbaliștilor Dacian Varga și
Tiberiu Bălan, în partida directă din cadrul etapei a XX-a a Ligii
I. Oficialii grupării timișorene s-au considerat îndreptățiți să
câștige meciul cu 3-0 la masa verde, acuzând nereguli în
transferurile și legitimările jucătorilor Varga și Bălan.

Sursa:
MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×